Am locuit aproximativ 25 de ani în oraşul Târgu Mureş – şi totuşi locuiam la ţară.
Strada pe care locuiam era la mai mult de un kilometru distanţă de oraş.
Încă nu era construit decât foarte puţin Cartierul Tudor Vladimirescu atunci când aveam şapte ani.
În locul blocurilor erau lanuri de grâu, iar după seceriş, noi copiii adunam baloţii de paie şi făceam cetăţi. Eram eroiii pe care i-am văzut în filme.
Mergeam cu prietenii mei, cu oile pe dealul din apropiere. Uneori ajungeam noaptea la 12.00 acasă. Mama, mă striga săraca, cât o ţinea gura: „Adriaaaan! Adriaaaan!”
Mă plimbam hoinar prin pădurea de sejari care era pe dealul la poalele căruia locuiam.
Când eram copilaş aveam o găină prietenă, care era foarte iubitoare: acolo unde o puneam, acolo stătea. Atunci când se oua stăteam lângă ea până când îşi termina treaba, apoi luam oul şi mă duceam în casă şi îmi făceam gălbenuş cu zahăr. (Acum nu mai mănânc ouă, nici carne).
Aveam un câine foarte credincios, pe care îl chema Bubi. Uneori în grădini erau nunţi de câini, iar eu mă duceam acolo. Toţi câinii erau pretenii mei.
Dormeam cu pisica în pat şi îmi plăcea să o imit. Ea îmi răspundea cu multă iubire.
Acasă făceam foc cu lemne. Nu am avut gaz decât târziu, când eram la liceu.
Uneori vântul bătea dinspre est, iar fumul intra în casă.
Îmi era foarte ruşine, mai ales în liceu, atunci când profesorul de fizică îmi spunea: „Măi Baciule, tu ai venit din afumătoare!”.
Mergeam cu părinţii mei la pădure după lemne de foc – mai păstrez încă, aici la Râciu căruţul cu care căram lemnele. În pădure culegeam ciuperci, iar toamna nişte fructe acrişoare numite coarne, care erau nespus de gustoase.
Tatăl meu era fochist la fabrica de cărămidă, iar mama era muncitoare la serele de flori, iar după ce am mers la şcoală, mama a renunţat la servici ca să poată să mă îngrijească.
În curte mă lăsau să fac ce vreau: am construit linii telefonice pe distanţe de zeci de metri, am săpat mine şi cariere, am construit galerii întortochiate din cărămidă, care aveau câţiva metri lungime. Puneam pisica să intre printr-un capăt şi după câtva timp ieşea prin celălalt capăt al galeriei.
Mi-am făcut birou într-un nuc bătrân, la aproximativ 8 metri de sol, şi acolo învăţam când eram în liceu.
Mi-am făcut colibă într-un măr înalt şi cu un transformator de sonerie şi nişte cabluri mi-am dus curent de 12V acolo - aveam electricitate - ardea becul în coliba mea.
Capătul de sus al grădinii era undeva foarte sus pe deal, iar acolo era alt nuc. În acel nuc mi-am făcut leagăn, la înălţime destul de mare de sol şi acolo era sala mea de lectură. Eram un bun căţărător. Chiar şi acum mă mai caţăr în copaci.
Nu am avut o copilărie prea uşoară, însă a fost nespus de frumoasă.
Formaţia mea preferată era ABBA.
ÎN CONTINUARE O DEDICAŢIE MUZICALĂ PENTRU TOŢI PRIETENII MEI:
