"Ştiţi, mi s-a apus că sunt discipolul unui mare maestru", începu el. "Credeţi că sunt? Ţin mult să aflu ce gândiţi despre asta. Fac parte dintr-o societate de care cu siguranţă aţi auzit, şi şefii care îi reprezintă în exterior pe maeştrii secreţi, mi-au spus că, pentru serviciile pe care le-am făcut societăţii, m-au acceptat ca ucenic. Mi-au mai spus că într-o bună zi voi putea deveni un iniţiat de prim rang în această viaţă." Lua totul în serios, aşa că stăturăm mult de vorbă.

Răsplata, indiferent de natura ei, este întotdeauna plăcută, mai ales aşa-zisa răsplată "spirituală" pentru cel ce este indiferent la onorurile acestei lumi. Altfel spus, pentru cel ce nu reuşeşte în această lume, este plăcut să facă parte dintr-un grupşi să fie remarcat de cineva pe care îl consideră drept un personaj de o mare valoare spirituală: este plăcut să lucreze împreună cu alţii pentru o cauză nobilă şi este drept să i se acorde o recompensă pentru serviciile aduse [...].


Într-o lume în care reuşita ţine loc de valoare morală, acest gen de satisfacţii personale este subânţeles şi încurajat. Dar să auzi pe cineva spunând că este discipolul unui maestru, sau să se mândrească cu asta, duce în mod evident la formele cele mai urâte de exploatare. Din nefericire aceste relaţii măgulesc atât pe exploatator cât şi pe exploatat. Aceste satisfacţii personale sunt considerate (în mod fals n.r) drept un progres pe calea spirituală, şi ele devin cu atât mai urâte şi mai brutale cu cât între disciăpol şi maestru se interpun tot felul de intermediari, îndeosebi când maestrul se află într-o altă ţară sau este inaccesibil într-un fel sau altul, ori când nu există contact fizic direct între discipol şi maestru. Inaccesibilitatea şi lipsa de contact direct deschid poarta decepţiilor sau iluziilor, minunate dar puerile, iar aceste iluzii sunt exploatate de cei vicleni, de cei lacomi de glorie şi putere. [...]

Umilinţa nu cunoaşte deosebirea dintre superior şi inferior, dintre MAESTRU ŞI DISCIPOL. Atâta timp cât subzistă distincţia între maestru şi discipol, între REALITATE şi VOI ÎNŞIVĂ, înţelegerea nu este posibilă. Pentru a înţelege ADEVĂRUL nu este nevoie nevoie nici de maestru nici de discipol sau ucenic. ADEVĂRUL este înţelegerea a ceea ce este clipă de clipă, fără povara sau reziduul clipei precedente.

Recompensele nu fac decât să întărească eul (ego-ul n.r), eul care ignoră umilinţa (...)

"Pretindeţi că MAESTRUL nu există, că faptul de a mă considera discipolul său nu este decât o iluzie?" întreabă el.
 
Că maestrul există sau nu este lipsit de importanţă. Este important doar pentru exploatator, pentru societăţile şi şcolile secrete; însă pentru omul care caută ADEVĂRUL - adevărul care dă suprema fericire - această întrebare este lipsită de sens (...)
 
Fără cunoaşterea de sine iluzia este inevitabilă. Este un lucru copilăresc să primiţi o învăţătură sau să acceptaţi să fiţi aceasta sau aceea. Feriţi-vă de omul care vă oferă o răsplată, pe lumea aceasta sau pe cealaltă."
 
Krishnamurti - Comentarii asupra Vieţii - Editura Herald, Bucureşti
(În carte nu există majusculele folosite de mine)