A fost un câine vagabond, alungat de toată lumea. A venit cu doi ani în urmă pe lângă casa noastră. Cineva i-a tăiat coada probabil când era pui. (Vre-o progenitură de origine umană)
.
.
La început nu i-am dat de mâncare, însă insista să stea lângă fereastra noastră sau sub maşină (indiferent dacă era ploaie, ninsoare, vânt sau furtună). După un timp am început să-i dau de mâncare în acelaşi timp când mâncau şi câinii din curte.
.
A simţit că ne place de el. S-a mulţumit doar să ne vadă.
.Lumea îl consideră un câine fioros, însă ne-am împrietenit destul de repede. Alerga după maşină peste tot pe unde mergeam. Poate nu credeţi, dar a parcurs într-o singură zi 40 km după mine.
.Poza de sus este făcută în satul Ulieş (17 feb. 2009), la 8 km de Râciu, iar cele de mai jos pe drumul Ulieşului.
.
De fiecare dată când soseam acasă se ridica în două labe, punea labele din faţă pe geamul de la uşa şoferului şi scotea un sunet care exprima fericire şi iubire faţă de un om care l-a primit lângă el.
.Acum este închis în curte. Mi-e frică să nu-l lovească vre-o maşină.
.
Cam aşa arată o fiinţă liberă.
